Alexandru Rada

promoţii şi reduceri

Posted in Diverse by Alexandru Rada on 26 martie 2009

Cât de adevărate sunt aceste „reduceri”? Sună atât de bine cumperi două produse şi din al doilea plăteşti doar jumătate.

Chiar cumpără lumea crezând că tocmai a păcălit toată echipa magazinului şi că a găsit cel mai ieftin produs. Suntem atraşi de lucruri primite gratis, iar mulţi „vânăm” aceste „reduceri”.

Dar se uită oare cineva şi la preţul primului produs (cel care nu e redus)? NU SE UITĂ, pentru ca toţi sunt atraşi de o sticlă de IceTea la doar 2 lei, de o apă minerală la doar 1 leu sau alte preţuri scrise de 10 ori mai mare pentru „cel de-al doilea produs”. Dar IceTea-ul ăla e 4.5 lei pentru prima sticlă, apa minerală vreo 2.8 lei. Dacă le aduni şi le împarţi la 2 probabil nu căştigi mai mult de o mie, două vechi.

Dar ăsta e marketing, şi merge al naibii de bine. Noi ce putem face este să reţinem următoarea idee: tot ce e la promoţie, scris cu litere de-o şchioapă sau puse să te loveşti de ele aduce cel mai mare profit vânzătorului. Şi nu întotdeauna este cel mai ieftin.

Lasă un comentariu