Alexandru Rada

bloging

Posted in Diverse by Alexandru Rada on 20 Ianuarie 2009

Blogingul are în ultima perioadă un efect de turmă. Mai mult sau mai puţin benefic, acest efect a dus la o răspândire mare a acestor platforme de comunicare. Deşi sunt un adept al utilizării internetului (cu scop precis), nu am avut un blog până acum. Pentru că am considerat că „nu e momentul”. Dar blogul este bun: util pentru exprimare, avantajos pentru relaţii publice, unealtă pentru personal branding.

M-a contagiat şi pe mine acest „virus”, şi cum la început de an fiecare îşi propune anumite realizări, una dintre acestea a fost să am un blog. Nu pentru că „au şi ceilalţi” ci pentru că am ceva de spus.

Veţi vedea, pe parcurs, că nu o să scriu despre bătrânica pe care am ajutat-o la trecere sau despre cât am râs la un banc al unui coleg ori ce s-a mai întâmplat în viaţa mondenă, ci lucruri care, din punctul meu de vedere, ţin de antreprenoriat, dezvoltarea personală şi profesională, impresii şi idei proprii, aspecte economice şi politice, precum si lucruri interesante în principiu lucruri pentru care îmi manifest interesul.

O să revin  cu câteva principii pe care îmi voi crea acest blog, precum şi cu nişte reguli de utilizare/citire.

În rest vă mulţumesc anticipat pentru felicitări! Da…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: